Category Archives: Povesti cu talc

Poveste cu tâlc : Foloseşte ceea ce ai în folosul tău.

corbeilleO cioară trăia într-o pădurice și era mulțumită de viața sa. Însă, într-o zi de toamnă ca aceasta de astăzi, a văzut o lebădă pe lacul de la marginea pădurii.

-Această lebădă  este atât de albă… s-a gândit cioara.

-Și eu sunt atât de neagră! Lebăda trebuie să fie cea mai fericită  pasăre din lume!

Cioara chiar i-a spus lebedei ceea ce gândea.

-De fapt,  i-a răspuns lebăda, simțeam că sunt cea mai fericită pasăre din împrejurimi până când am văzut un papagal care avea două culori. Acum cred că papagalul este cea mai fericită pasăre care a fost creată.

Apoi cioara l-a abordat pe papagal. Papagalul i-a explicat:

-Am trăit o viață foarte fericită până când am văzut un păun. Eu am doar două culori, însă păunul are o multitudine de culori.

Mai târziu, cioara a vizitat un păun de la grădina zoologică și a văzut că sute de oameni s-au adunat ca să îl  vadă. După ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de  păun.

-Dragă păun, a spus cioara, ești atât de  frumos, în fiecare zi mii de oameni vin să te vadă. Când oamenii mă văd pe mine, imediat mă gonesc. Cred ca ești cea  mai fericită pasăre de pe planetă.

Păunul a răspuns:

-Am crezut dintotdeauna că sunt cea mai  frumoasă și fericită pasăre de pe planetă. Însă, din cauza frumuseții mele, sunt închis în această grădină zoologică. Am cercetat cu atenție grădina zoologică și am realizat că cioara este singura pasăre care nu este închisă într-o cușcă. Așa că zilele trecute m-am gândit că, dacă aș fi o  cioară, aș putea să hoinăresc fericit pretutindeni.

Morala:
Aceasta este și problema noastră. Ne comparăm în mod zadarnic cu alții și ne întristăm.

Învață să fii fericit cu ceea ce ai în loc să  te agăți de ceea ce nu ai. Întotdeauna va exista cineva care va avea mai mult sau mai puțin decât ai tu. 🙂

Advertisements

O povestioară cu tâlc – Carul gol

BernardMillet_Charette_ov.jpgO povestioară cu tâlc de pe net,  repovestită de noi, din care avem de învăţat. 🙂

Un bunic mergea la plimbare cu nepoţelul său în pădurea de lângă sat. La un moment dat se aude un zgomot tare şi ciudat, care  era clar că nu venea de la păsărelele din pădure. Bunicul îi spune  nepoţelului “ Auzi? Vine un car gol.” Nepoţel îl întreabă curios de unde ştie că este gol. Bunicul îi răspunde : “Este tare ușor să îmi dau seama când un car este gol, îmi dau seama după zgomotul pe care-l îl face. Cu cât este mai gol, cu atât mai mult zgomot face.”

Cam aşa este şi cu unii oameni…Cu cât sunt mai goi pe dinăuntru, pe  atât fac gălăgie,  întrerup discuții, vorbesc foarte mult şi tare, deranjează, se laudă, îi vorbesc de rău pe ceilalţi.

O povestioară cu tâlc -Vântul şi soarele

scan 12.jpgVă prezentăm o povestioară cu tâlc, povestită în felul nostru pentru elevi şi părinţi. 🙂

Vântul şi soarele se contraziceau într-o zi pe seama puterii lor, fiecare dintre ei considerând că el este mai puternic. Vântul spunea că el poate dărâma copaci măreţi, ba mai mult, le scoate rădăcinile din pământ, dăcă vrea, fără mult efort,  poate ridica în văzduh casele, poate  umfla pânzele corăbiilor, că poate muta norii dintr-o parte în alta şi câte şi mai câte. Soarele, cu mai puţină ardoare în exprimare decât vântul,  spunea că el poate topi zăpezile, chiar şi pe cele de la poli, poate transforma apa în nori, iar toate plantele care acoperă pământul nu ar putea trăi fără lumina lui cea generoasă.

Deodată, cei doi au zărit un călător venind pe un drum, iar soarele i-a spus vântului: “Cred că am găsit ocazia prin care să stabilim cine dintre noi are dreptate. Iată ce îti propun: care dintre noi doi reuşeşte să îl facă pe călătorul acesta să îşi scoată mantia, va fi considerat mai puternic.”

Vântul, foarte mândru şi fără să stea pe gânduri, a acceptat provocarea lansată de soare, gândind în sinea lui că este o sarcină foarte uşoară.

Soarele s-a dus în spatele unor nori curioşi şi ei de ceea ce se va întâmpla, iar vântul a început să sufle cât îl ţineau puterile  asupra călătorului. Însă, cu cât mai mult bătea vântul în om, cu atât mai tare acesta îşi strângea mantia în jurul trupului sau.

În cele din urmă, cuprins de disperare şi oboseală, vântul a renunţat cu părere de rău.

Apoi, a venit rândul soarelui, ieşind din norii groşi, şi-a trimis din plin razele strălucitoare peste călător. Cum se făcuse  prea cald pentru a merge astfel pe jos, omul şi-a dat jos mantia pentru a­­-şi putea continua drumul.

Acum plecând de la această povestioară, sunteţi de acord ca deseori bunătatea are un efect mai mare decât severitatea?  🙂

Poveste cu tâlc – pasărea colibri

colibriO frumoasă poveste amerindiană ne atrage atenţia că, în viaţă,  pentru a înfăptui un lucru bun, implicarea fiecăruia contează, în cazul nostru, elevi, parinţi, cadre didactice.  Corect? 🙂

Se spune că într-o pădure izbucnise un incendiu devastator. Pasărea colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul.
Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau.
Pasărea colibri continua, însă, să care apa în cioc.
Un tigru, conștient de zădărnicia demersului, îi atrase atenția:
-Ești nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens cu stropul de apă pe care-l aduci tu?
Pasărea colibri îi răspunse: -Eu îmi fac partea mea…

Sursă foto :Google

Povestea celor doua broaşte- poveste cu tâlc

povestea celor doua broasteDragi cititori,

Poveştile cu tâlc vor avea un loc de cinste pe blogul nostru. Ştim, de la orele de dirigenţie, că elevilor noştri le plac tare mult.Astăzi, datorită unui mărţisor realizat de o elevă din şcoala noastră,   Stan Maria (clasa a VIII-a),ne-am amintit de o poveste pe seama a două broscuţe.

Poate nu o ştiti. Este luată de pe internet, dar o povestim în felul nostru.

Erau odată două broaşte. Una mai optimistă, alta tare pesimistă.
Într-o zi, cam pe la amurg, au căzut amândouă într-o găleată cu lapte. Broasca pesimistă a spus:

-Oho, ma înec, ma înec! Tare mai ţipa…

Cealaltă, optimistă de felul ei, a replicat:

-Nu am de gând sa ma înec. Voi trăi.

-Dar cum poţi face ca să nu te îneci? a întrebat-o prima.

– Nu ştiu sigur, dar cred că am sa ma învart de jur împrejur, în toate direcţiile, nu o să am stare deloc, o să ma învârt ca nebuna, răspunde a doua.

Ce să vedeţi, în dimineaţa următoare, prima broasca, care refuzase să facă ceva, s-a înecat, iar a doua, pentru că se tot mişcase de jur împrejur întreaga noapte, acum stătea frumos şi respira fericită pe o bucăţică de unt.

Cele două broscuţe ne dovedesc că, totuşi, este bine să încerci să faci ceva decât să nu faci nimic.

V-a plăcut? 🙂

Poveste cu tâlc despre un profesor, un borcan şi mingile de tenis

indexDragi cititori,
Vă împărtăşim o poveste cu tâlc, care ţine de  profesia noastră, dar nu acesta este motivul pentru care ţinem să v-o prezentăm, ci pentru că are o morală tare frumoasă. A se citi cu o cană de ceai alături şi cu un gând bun.

Povestea este luată de pe internet, dar povestită in felul nostru.

Un profesor preda la o şcoală. Nu vă putem spune exact dacă era o şcoală de cartier, o şcoala foarte cunoscută sau o şcoală de la ţară. Mai puţin contează. Nu avem habar nici ce materie preda. Poate matematică, poate română sau vreo limbă străină? Din nou, fără importanţa. Acum urmează esenţialul.

La una dintre orele sale,   noi tindem să credem ca la ora de dirigenţie, dascălul s-a gândit să predea elevilor săi o lecţie de viaţă. N-a avut nevoie de nu stiu ce mijloace moderne, ba chiar o să vă minunaţi ce  material didactic a folosit. A pus pe catedră un borcan mare şi gol,  în care a început să bage mingi de tenis, ştiţi voi, din acelea galbene, verzi. Copiii se uitau curioşi fără să priceapă încă despre ce este vorba. N-a întârziat  să apară întrebarea profesorului. I-a întrebat pe elevi dacă ei consideră că borcanul este plin. Cei mai mulţi au spus că da. Unii s-au încumetat să spuna că este plin-ochi. Spre surprinderea lor, profesorul a scos de sub catedră o pungă cu pietricele, pe care le-a deşertat în borcan, agitându-l uşor, pentru ca ele să pătrundă printre mingi. I-a întrebat din nou pe cei din sală dacă borcanul este plin. Mai mulţi decât data trecută au răspuns afirmativ. Povestea nu s-a oprit aici, aşa că a urmat o cutie cu nisip. Profesorul a golit-o în borcan. Firicelele de nisip s-au strecurat, cu graţie, în toate golurile de aer rămase între mingi şi pietricele. De data aceasta,   elevii nu au mai aşteptat întrebarea   şi a spus în cor că borcanul este plin! Ei bine, eroul nostru,profesorul,a mai pus pe catedră două ceşti cu ceai. Conţinutul uneia dintre ele l-a turnat în borcan, umplându-l definitiv, de această dată.

De multe ori, lucrurile nu se arată a fi aşa cum credeam noi. Acest lucru l-au înteles şi elevii din povestea noastră.
La final, a sosit şi morala.

Mingile de tenis reprezintă lucrurile cu adevărat importante, le ştiţi şi voi,  familia, prietenii, sănătatea, pasiunile, lupta pentru o cauză. Dacă doar acestea ar exista, viaţa tot ar fi plină.

Pietricelele contează şi ele, într-o proporţie oarecare: serviciul, bunurile materiale, călătoriile.   În schimb, nisipul ilustrează restul lucrurilor mărunte.

Ideea pe care voia să o transmită profesorul este că, dacă pui în borcan întâi nisip sau pietricele, şi-l umpli, nu vei mai avea loc de mingi. Aşa că e foarte important să-ţi stabileşti priorităţile şi să încerci să le urmăreşti, fără să-ţi pierzi vremea, energia şi neuronii cu “nisipul”.

Şi cealaltă ceaşcă cu ceai? Ei bine, oricât de plină ar părea viaţa ta, este loc şi timp întotdeauna pentru a servi o cană cu ceai, alături de un bun prieten. 🙂