Author Archives: Scoala Gimnaziala Voievod Neagoe Basarab

About Scoala Gimnaziala Voievod Neagoe Basarab

Iată doar câteva motive pentru care să ne alegi pe noi: • colectivul nostru este o echipă de oameni frumoşi care pun suflet şi profesionalim în ceea ce fac • suntem transparenţi în ceea ce întreprindem • dăm dovadă de bunăvoinţă • la noi primează calitatea, nu cantitatea • suntem un colectiv mic şi unit, ceea ce nu lasă loc de alte interese, copilul dvs. este în centrul atenţiei noastre • suntem competitivi şi oneşti • susţinem performanţa, competitivitatea şi onestitatea • oferim o paletă largă de activităţi copiilor dvs. • contribuim pozitiv la dezvoltarea intelectuală şi culturală a copiilor • apreciem munca elevilor

Explorarea culorilor și formelor în desenele elevilor de la clasele V-VIII 2023-2024

Oana Gheorghiu – prof. educație plastică

La orele de educație plastică de la clasele V-VIII, elevii sunt îndrumați în călătoria lor captivantă prin lumea artei. Descoperim împreună minunile creativității, punând accent pe explorarea formelor și a culorilor și tehnicilor specifice artelor plastice. Elevii sunt încurajați să-și dezvolte propria viziune artistică, să-și lase imaginația să zboare și să descopere plăcerea procesului creativ.

În cadrul orelor, ne concentrăm pe diverse tehnici, de la desen în creion și cărbune până la pictură și colaj. Fiecare lecție este o oportunitate pentru ei         să-și exprime gândurile și sentimentele prin intermediul artei. Lucrăm la proiecte care le stimulează imaginația și dezvoltă abilitățile tehnice.

Pe lângă aspectele tehnice, copii sunt îndrumați să exploreze și să înțeleagă diversele forme de artă, de la arta tradițională la cea contemporană. Sunt încurajați să gândească critic și să participe la discuțiile animate despre operele de artă, ajutându-i să-și dezvolte o perspectivă proprie și să aprecieze diversitatea artei în toate formele ei. Prin aceste lecții, elevii vor dezvolta nu doar dragostea pentru artă, ci și abilități care le vor fi utile în explorarea continuă a creativității.

Machete – clasa a VI-a 2023-2024

În cadrul orelor de educație tehnologică, elevii clasei a VI-a au realizat machetele unor căsuțe. Au folosit instrumente: creion, riglă, echer, foarfece și materiale: carton, adeziv, culori, acuarele.

Și pentru că tot se apropie Crăciunul, au hotărât să creeze Satul lui Moș Crăciun din aceste machete și alte lucrări.

Vă dorim sărbători fericite!

Prof. Turcu Cornelia

Campania socială „Săptămâna fructelor și a legumelor”

În cadrul campaniei sociale „Săptămâna fructelor și a legumelor”, demarate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, profesorii, elevii și părinții școlii noastre au strâns fructe și  legume pe care le-au dus persoanelor defavorizate, prin intermediul parohiei „Adormirea Maicii Domnului și Sf. Corneliu Sutașul” – Balta Albă.

Mulțumiri profesorilor, elevilor și părinților implicați.

Mulțumim preotului paroh Niță Vasile Cristian.

Profesori implicați în campanie: Bulugea Hrisanti (director), Dumitru Mariana (coordonator campanie), Motologa Magdalena, Băbăruș Andreea, Dascălu Adina, Mihalea Cristina, Vasilescu Cristian.

Sărbatorile de iarnă sunt prilej pentru a ajuta și pe semenii noștri sărmani. Să facem o faptă bună care să ne bucure sufletele.

EXERCIȚIU DE ARTĂ FOTOGRAFICĂ: Proiectul clasei a VIII-a – Promoția 2023

Prof. Lăcrămioara Cazangiu: Proiectul a fost realizat cu elevii clasei a VIII-a A și B – Exerciții de artă fotografică în cadrul activității „Instrumente optice – aparatul de fotografiat” desfășurate la ora de fizică.

Absolvenților din acest an 2023 le dorim să aibă parte de tot ce-i mai frumos în continuarea drumului lor spre o învățătură și o educație adevărată!

Să fiți încrezători, să fiți făptuitori de fapte bune, să fiți iubitori!

Vă dorim mult succes!

Clasa a VIII-a A

Clasa a VIII-a B

BURSE ELEVI – An școlar 2023-2024

Vă invitam să vizualizați OME nr.6238/08.09.2023 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor

Vă punem la dispoziție cereri pentru burse elevi, an școlar 2023-2024: 

1. BURSĂ DE EXCELENȚĂ OLIMPICĂ I şi II

2. BURSĂ DE MERIT Art. 7 (1) lit. a) – va fi propusă Comisiei de către diriginții claselor 6 – 8 

3. BURSĂ DE MERIT Art. 7 (1) lit. d), e), f)

4. BURSĂ SOCIALĂ  Art. 10 (1) lit. a), c), d), e), f)

Promoția 2023

Director – prof. dr. Hrisanti Bulugea:

Ca în fiecare an, o nouă promoție de elevi își ia rămas bun de la noi. Filmulețele surprind momente din fiecare an școlar petrecut pe băncile școlii noastre.

Fie ca succesul să vă însoțească din plin și în anii următori, iar pașii pe cărările vieții să vă fie binecuvântați!

Prof. diriginte Berbinschi Elvira – clasa a VIII-a A:

Valori în imagini și progres individual. Pe parcursul a nouă ani, elevii noștri au generat speranță, au creat echipe funcționale și au demonstrat că perseverența în cultură este singura cale către o viață armonioasă. Le mulțumim și le urăm succes în activitatea lor viitoare!  

Îi asigurăm că toate eforturile lor de a-și nuanța mintea și sufletul își vor găsi aplicații în momente și activități pe care nici nu le bănuiau. Reluăm inspiratul discurs motivațional al reginei Isabella către Cristofor Columb având convingerea că și elevii noștri au aceeași putere de a căuta, de a insista și de a lupta pentru visul lor.  

„Plutește drept înainte și, dacă pământul pe care-l cauți nu există încă, sunt sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ți răsplăti îndrăzneala!” (secolul al XV-lea).  

Prof. diriginte Mihalea Cristina:

Dragi absolvenți ai clasei a VIII-a B,

Un  nou capitol se deschide în fața voastră și sunteți gata să-l umpleți cu realizări și amintiri minunate. Felicitări pentru această etapă parcursă cu succes! Drum bun către liceu și către toate aventurile ce vă așteaptă. Nu ezitați să mă contactați în viitor pentru sfaturi, îndrumare sau pur și simplu pentru a împărtăși vești bune despre realizările voastre.